"TAINE" de M.Sadoveanu, in cuvinte incrucisate

Moldova-i lui Sadoveanu, aşa cum a lui Enescu-i vioara sfântă a arcuşului său; căci întreaga noastră Moldovă nu-i decât vioara pe care cântă sufletul lui Sadoveanu; şi strunele acestei viori sunt apele Prutului, ale Siretului, ale Moldovei şi-ale Bistriţei. (Ionel Teodoreanu)

ORIZONTAL: 1) Dar suprem, pe care frumoasa Dunăre albastră îl face uscatului înainte de a-şi contopi apele sale cu acelea ale Mării Negre, loc mirific înfăţişat de marele noastre scriitor în Taine (2 cuv.).   2) Când soarele scapătă spre asfinţit, departe, peste trestii, când liniştea cuprinde întinderile apelor, iar adieri uşoare aduc o răcoare plăcută ― Fiecare din clipele surprinse de autor, prezentând tabloul naturii deltaice cu forfota micilor vietăţi şi cu prezenţa omului, adânc impresionat de farmecul mediului înconjurător.   3) Aflându-se într-o barcă cu doi pescari bărboşi, autorul observă: Se ridică luna, în răsărit, ţesând scări de văpaie pe undele sfărâmate de…, auzeam numai plescăitul dulce al lopeţilor, care sărutau valul ― Regiune climaterică în Georgia ―  Treceau … de păsări cu zboruri mari, greoaie (sing.).   4) Fără sfârşit, cum e întinsul apei pe care plutesc cei doi tineri îndrăgostiţi, surprinşi de scriitor, când seara învăluie natura şi razele argintii ale lunii coboară peste aceste locuri.   5) Salut de rămas bun ― Strigăte ascuţite, însoţite de zbateri, fâşâit de aripi şi cârâituri, care vestesc o încăierare dintre o cioară şi o lişiţă ― Poezia lui Eminescu …bate miezul nopţii.  6) Care luptă eroic, aşa cum o combate lişiţa pe cioara mâniată: într-o bătaie iute de aripi, săpă undele şi-şi duse vrăjmaşa de moarte la fund ― Inainte de fiorul amurgului, balta tăcea solemnă, oglindind în limpezimele ei un… înalt, fără pată.  7) O zbatere de aripi, un ţipăt ascuţit, mirat parcă – ţipătul lişiţei – ne făcură să răsărim din… ce ne amorţise ― Pasăre graţioasă a cărei forfotă este auzită de povestitor şi tovarăşii săi.   8) În 1934, Sadoveanu scrie Viaţa… Ştefan cel Mare  ― Cea de-a şasea povestire din volumul Hanul Ancuţei: Judeţ… sărmanilor.    9) Pe luciul apei, pe… pluteau gâze felurite, săgetau din când în când rândunele, brăzdând un val fin, abia o părere  ― A uda intinderile Deltei cu apelele Dunării.  10) Alecu Russo ― Crustacei comestibili din bălţile deltei  ― Din reportajul Valea Frumoasei: Volbura apei… între codri. Au trebuit sute de mii de ani puhoiului să spargă stânca.   11) Mediu înconjurător deltaic, ţinut fermecător al tainelor vieţii ce se întinde spre nemărginime ―  Domnitor al Moldovei, invocat în povestire, supranumit faimosul pescar Petrea Maja.  12) Siglă pentru Armata Republicană Irlandeză ― Din frumoasele descrieri sadoveniene: raţele grăbeau… spre marea înflăcărată a asfinţitului, şi zborul lor părea, când se apropiau, un freamăt scurt de vijelie (sing) ― Din scena încăierării celor două păsări: Deodată, într-o roată de scântei, cioara mâniată se năpusti asupra păsarei de…

	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

VERTICAL: 1) Şi  …într-aceaşi clipă văzurăm un lucru minunat: lişiţa se întoarse, ca mişcată de un resort, pe spate, şi primi pe cioara cu ghearele ― Pasări de baltă care, ca şi lebedele, înspumează noaptea negrul ghiolurilor.   2) Emitere de parfum ameţitor a unei lunci de tamarix, tufişuri întunecate, cu frunză măruntă, în care atârnă struguri deşi de flori liliachii ― Rareori.   3) Totalitatea celor existente în misterul vieţii din Deltă: popoarele de păsărele, puzderia de peşti, până la nesfârşitele de miliarde de gângănii neştiute şi nebănuite  ―  Onoare ― Tudor Arghezi.  4) Autorul surprinde orice amănunt: o găinuşă pe un fir de… plecat pe unde ne privi o vreme neclintită ― Localitate în vestul Indiei.   5) Aurel Giroveanu  ― Sfârşit al prezenţei lui Sadoveanu în faţa tabloului din natură, care intensifică sentimentul până la extaz, simţind bucuria vieţii ― Privitor la cei doi lopătari: Lăsaseră lopeţile din mână, şi braţele lor vânjoase se odihneau; obrazurile, cucerite cu totul de bărbi sălbatice, erau… de soare şi de vânturi, şi ochii luceau albaştri micşoraţi, ca în apropierea somnului (masc.,sing.).   6) A bate la maşină de scris ― Loc ferit de apă, cum e plavie, insuliţă plutitoare pe care adierea serii o mână încet de lângă un cot al ţărmului, unde, o gâscă sălbatică şi-a adăpostit cuibul şi bobocii şi şi-a ales sălaş spăriosul mistreţ al bălţii.   7) Întuneric al înserării ce coboară peste bolţile de sălcii şi peste cărările dintre trestii (pl.,fig.) ― Un fel de fructe exotice.    8) Priveam de la locurile…, printre draperiile moi ale sălciilor ― Rele!   9) În timpul luptelor dintre păsări autorul mai observă: N-… mai avut vreme să mai schimbăm o vorbă, ori să întrebăm pe pescari ― Bluziţă brodată ― Loc, unde se petrec întâmplările şi faptele, descrise de Sadoveanu, unde autorul îşi dezvăluie stările sufleteşti precum: încântarea, uimirea şi bucuria vieţii.   10) Diferenţă ― Temperatura ridicată care scade peste zi, când o perdea de sălcii bîtrâne şi pletoase umbreşte singurătatea apei.   11) Localitate în S.U.A. (Virginia) ― Care stau locului, cum sunt cei din lotcă, admirând miracolul deltei ― Râu în Siberia.  12) Drum al apelor, pe care de multă vreme şi omul rătăceşte, pe unde dealungul secolelor au trecut pe rând pe aici oameni vechi ai Schiţiei, popoare rătăcitoare din Asia, romanii, bizantinii, slavii, turcii şi tătarii ― Din Nopţile de Sânziene: Dumnezeu a orânduit pace între toate animalele, jigăniile şi paserile. Le dă şi lumina înţelegerii pentru acel răstimp, ca să grăiască întocmai… cum grăiesc oamenii.

                   Dicţionar: TBA, IRA, ERU, LICI, INO, ANEP.

Prof. Nicolae Vicolov

solutia

LITERATURA ROMANA, IN CUVINTE INCRUCISATE 

Mihail Sadoveanu este un maestru al artei descrierii. In operele literare natura nu e niciodată aceeași, pentru că scriitorii nu o "co­piază" în cuvinte, ci o văd, o înțeleg și o descriu dupa concepția și imaginația proprie. De aceea se vorbește despre natura emines­ciană, coșbuciană, sadoveniană și așa mai departe.
Pentru Sadoveanu natura este o taină: nu se infățișează ca o planșă, ci trebuie descoperită, semnele ei misterioase trebuie des­cifrate, iar pentru aceasta sunt importanți senzorii celui care aude, vede, simte natura și imaginația cu care străbate dincolo de supra­fețe. In împărăția apelor se simte ca într-un teritoriu netulburat de om de la începutul lumii; din acest motiv autorul se referă la singurătatea locurilor ("în singurătățile unui braț vechi al Du­nării").

La intrarea în această împărăție graiul omenesc e părăsit, tăcerea locului impune tăcere oamenilor: "Tăceam și eu și tova­rășul meu."
Oamenii împrumută muțenia apelor. Si mișcările se încetinesc; cei doi pescari "încremeniseră" ca niște, "stane".
Ființe ale locului, ei sunt înfățișați în contopire cu elementele naturii: obrazul le este invadat de "bărbi sălbatice" ca o vegetație, poartă pe chip arșița soarelui și a vântului, ochii le sunt albastri precum apele lângă care trăiesc, și "micșorați, ca în apropierea somnului" - a unui somn acvatic și vegetal. Nimic nu răzbate aici din zbuciumul așezărilor omenești. Călătorii cu barca sunt cuprinși de o "lene" care îi amorțise".
E toropeala celor care se lasă în voia mișcărilor ador­mitoare ale naturii. Cum observăm, prima parte a descrierii cre­eaza o atmosferă de tărâm necunoscut care îndeamnă la pierderea în desișurile acvatice și în limpezimile adânci ale bălților, la uitare. Văzul, auzul, senzația epidermică favorizează întrepătrunderea dintre om și natură.
Infățișările ei sunt schimbătoare. Oamenii care priviseră înfio­rarea bruscă a frunzișului și tresăririle valului atins de rândunele, devin martorii unui episod dramatic "din războiul necontenit al vieții".
Deasupra apei, ca pe o scenă, va începe un spectacol ne­bănuit - o batălie . Se sugerează metaforic privirea din umbră a unei scene luminoase:
"Priveam de la locurile noastre, printre dra­periile moi ale sălciilor".
Ca în vechile spectacole dramatica întamplare începe cu un țipăt (țipătul lișiței) și sfârșește cu tăcerea (Se întinse liniște apoi). Incleștarea e mai întâi sonoră:
"Pricepurăm că s-au încăierat, după zgomote".
Spectacolul nu lasă timp de comentarii. "Luptătoarele apărute în luciul luminat" se mișcă fulgerător atacând cu armele lor naturale:
"căngile ciorii și "pliscul negru și tare ca fierul al lișiței".
Strategia uluiește pe cei din barcă: ei văd un lucru minunat , cu o promptitudine de mecanism, lișița se întoarce pe spate, într-o poziție de neimaginat pentru o pasăre. Lișița o imobilizează astfel și o scufundă pe vrăjmașa care-i ame­nința puii. Privitorii nu-și pot stăpâni un strigăt de uimire. (Per­fectul simplu înlocuiește imperfectul din fragmentul inițial al tex­tului, pentru a exprima acțiunea instantanee și imprevizibilă).
Natura șterge urma dramelor ei, cufundându-le parcă într-un fel de uitare, înghițându-le în nemărginirea ei eternă, astfel încât lupta păsărilor pare să fi fost o părere. Bătalia nu mai pare neo­bișnuită pescarilor care o văd "deseori".
Prin urmare, perspectiva se schimbă, deprinderea cu pustietățile familiarizează pe om cu secretele întâmplării.
Cerul și apa se întrepătrund - amurgul are "unde de racoare", apa e "purpurie".
Uimește mulțimea forfotitoare a viețuitoarelor: roiuri nesfârșite de țânțari, stoluri de rațe, venind ca dintr-un izvor, cârduri de zbu­rătoare uriașe, popoarele de păsări, puzderia de pești, miliardele de gângănii, pentru că apele sunt ,nesfârșite".
Avem un sentiment că privirea nu poate cuprinde fluviul de viețuitoare ale Deltei, care apare ca un leagăn al zămislirii vieții (apa este materia primordiala a vieții). Scriitorul are viziunea întortochelii subterane, a "cotloanelor ascunse", a "hrubelor" în care se adăpostesc păsările mici. Uimire produce și varietatea "bogatei" împărății. Uneori ochiul fixează ca în arta filmului un plan apropiat mărindu-l în forfota clocotitoare, în fierberea de plante și zburătoare; vedem o găinușă pe un fir de trestie, leznicioara lânga care s-a adăpostit o gâscă sălbatică, ciorchinii florilor liliachii de tamarix - delicata lucrare a fiecărui detaliu, în care se reflectă mișcarea suverană a întregului, îngemânarea vieții cu moartea. Tărâmul povestește întreaga istorie a creșterii și a prăbușirii în moarte. Imaginația sadoveniană vede mișcarea milenară a naturii, nașterea insulei vii dintr-un fir de nămol, dimineața speciei umane primită cu nesfărșită mirare. Toată gloria lumii a urmat legile naturii, facerea și desfacerea ei scufundându-se în maluri. Dragostea, starea de grație, este o emanație a naturii:
"și când ninge lumina argintie și cânta o privighetoare într-un boschet negru de tamarix, se deșteaptă ceva supraomenesc și în sufletele barbarilor acestora din bălți..."
Dragostea e o îm­brățișare de către natură a spiței omenești.